Sesizare Inspecția Judiciară privind nerespectarea de către Tribunalul București a termenelor legale de soluționare a dosarelor de înregistrare a noilor partide politice

Domnului judecător Mircea Aron Președinte, Consiliul Superior al Magistraturii Sesizare Inspecția Judiciară privind nerespectarea de către Tribunalul București a termenelor legale de soluționare a dosarelor de înregistrare a noilor partide politice Domnule Președinte, Curtea Constituțională a României a decis, prin Decizia nr. 75, că dispozițiile art. 19 (3) al Legii partidelor politice 14/2003 privind condițiile de înregistrare a partidelor sunt neconstituționale. Astfel, Curtea Constituțională a decis neconstituționalitatea listelor cu 25.000 de…

Adevarul – „Iniţiativa România“ îl critică pe Iohannis pentru poziţia pro-Antena 3: „Preşedintele a pus sub semnul întrebării noţiunea de justiţie“

Articol aparut aici Mişcarea civică „Iniţiativa România“, care a organizat ieri dezbaterea “Dialog pentru România. Primăvara politică a societăţii civile”, unde a vorbit şi preşedintele Klaus Iohannis, l-a criticat pe şeful statului pentru că, exact înainte de a participa la dezbatere, a luat partea Antenei 3 în conflictul cu ANAF. În acest context, „Iniţiativa România“ consideră că „înnoirea clasei politice devine o urgenţă naţională“. „Îi mulţumim pentru prezenţă Preşedintelui României,…

Realitatea – Solicitările Inițiativei România către Iohannis, Prună și către candidații la Primăria Capitalei

Articol publicat aici Inițiativa România a organizat, miercuri, dezbaterea “Dialog pentru România. Primăvara politică a societății civile”, la care au participat peste 150 de reprezentanți ai grupurilor formale și informale ale societății civile, Președintele României, doi miniștri ai Guvernului României și peste 20 de ambasadori sau reprezentanți ai ambasadelor la București. Inițiativa România a cerut ieri Președintelui, și astăzi cu atât mai mult, următoarele: 1. Să sesizeze Comisia de la…

Agerpres – Comunicat de presă – Inițiativa România

Articol publicat aici Solicitările și poziția Inițiativei România după declarațiile participanților la dezbaterea ‘Dialog pentru România. Primăvara politică a societății civile’ Inițiativa România a organizat ieri, 17 februarie, dezbaterea ‘Dialog pentru România. Primăvara politică a societății civile’, la care au participat peste 150 de reprezentanți ai grupurilor formale și informale ale societății civile, Președintele României, doi miniștri ai Guvernului României și peste 20 de ambasadori sau reprezentanți ai ambasadelor la…