Căutăm supereroi vigilenți pentru alegerile locale

 

banda eroi

Căutăm supereroi vigilenți pentru alegerile locale. Viața politică poate fi schimbată doar de cetățeni responsabili, implicați în deciziile politice și în administrarea comunității lor. Pentru că democrația începe de la alegeri libere, vom face tot ce putem ca alegerile locale din București să fie transparente și corecte. Avem nevoie de observatori electorali.

Pentru a deveni observator, trebuie să aveți peste 18 ani, să nu fiți membru al unui partid politic și să nu aveți interzise drepturile electorale.

Înscrieți-vă aici și ne vom întâlni și completa împreună hârțogăraia cerută de lege pentru acreditare. Acreditarea va fi făcută prin fundația Freedom House, partenerul nostru în observarea alegerilor locale din 2016.

Împreună cu partenerii noștri, echipa Inițiativa România va organiza pregătirea observatorilor înaintea alegerilor, le va oferi asistență și vom comunica în ziua votului. Vom rămâne prieteni și, sperăm, parteneri pe termen lung pentru schimbarea în bine a României.

Vă rugăm să completați formularul de înscriere până pe 29 mai. Dacă aveți întrebări, ne puteți scrie la contact@initiativaromania.ro

Share This: